Despre carte: 1990 / Am fost întotdeauna interesat să citesc sau să ascult povești despre nave: la urma urmei, fiecare dintre ele are propria sa soartă, uneori nu mai puțin uimitoare decât soarta unei persoane. Fiecare navă este frumoasă în felul ei. A inventa și a construi o navă nu este ușor. Oamenii suferă de ani de zile, uneori fac descoperiri vesele, iar alteori suferă eșecuri amare. Și în cele din urmă m-am hotărât să scriu și eu o carte despre istoria construcțiilor navale. Și de îndată ce am început să scriu, am început imediat să-mi amintesc de diverse incidente din serviciul meu în marina îmi amintesc, când eram încă cadet la școala navală, am plecat pentru prima dată pe o barcă cu pânze bate un vânt puternic, depărtați-vă de țărm, - ne avertizează bătrânul bătrân înainte de a avea timp să mergem pe mare o oră sau două, vântul s-a întărit, valurile s-au ridicat și am început să fim inundați. „De ce trebuie să mergem mai departe de coastă? Dimpotrivă, trebuie să fim mai aproape - nu ne vom îneca lângă țărm”, am decis și am îndreptat prova bărcii spre cea mai apropiată pelerină. Dar foarte curând au apărut pietre din apă din toate părțile. Barca a început să-i lovească, iar vela și catargul stăteau pe apă. Toți cadeții au trebuit să sară peste bord, căzând de pe stânci și aruncându-se cu capul în apă, să ia barca de pe mal, să o pună pe chilă uniformă și să iasă în larg cât mai curând posibil. Acolo am fost legănați și stropiți de stropi, dar nu mai exista nicio amenințare de a ne sparge pe stânci. Atunci mi-a venit pentru prima dată prin minte simplul gând că înainte de a învăța să treacă mările, probabil că oamenii au stat mult timp lângă țărm. și au plătit pentru asta cu viața lor. Și arta de a construi nave maritime în sine s-a născut lung și dificil. V. Saharnov